News

Sarcom devine EVOLOR

După 30 de ani, Sarcom – unul dintre cei mai mari producători locali de lacuri și vopsele – devine EVOLOR

București, 22 mai 2023 – Sarcom, unul dintre cei mai mari jucători locali pe segmentul producției de vopsele și lacuri, se relansează sub denumirea de EVOLOR, în urma unui proces de rebranding și repoziționare semnat de WOPA Communication Group. Cu peste 30 de ani de experiență în domeniu, EVOLOR – care face parte din holdingul de materiale de construcții ROCA Industry – vizează extinderea accelerată a vânzărilor în cadrul rețelei de distribuitori tradiționali la nivel național, dar și pe segmentul de retail internațional.

Procesul de rebranding face parte dintr-o amplă strategie de transformare operațională, comercială și organizațională, dar și de repoziționare pe piața națională și de extindere pe piețele regionale. Compania a încheiat recent procesul de rebranding și, respectiv, de înregistrare a noii denumiri comerciale EVOLOR.

“WOPA sunt partenerii care pun umărul alături de noi la #ReindustrializareaRomâniei prin construcția de branduri Made in Romania, clădite cu intenția de a fi duse la nivel internațional. Acest rebranding este un prim pas, și urmează să vedem procese similare și pentru brandurile comerciale. La nivelul Holdingului, toate companiile noastre vor beneficia de procese de poziționare de brand în funcție de piețele în care activează și consumatorii cărora li se adresează,” declară Ondina Olariu, Chief Marketing Officer ROCA Industry, holdingul de materiale de construcții care deține compania EVOLOR.

Astfel, din punct de vedere strategic, premisa a fost ca există deja un brand corporate cunoscut în industrie, asociat cu valori antreprenoriale românești: agilitate, îndrăzneală, ambiție și perseverență. Chiar dacă procesul de rebranding a fost necesar, ecosistemul de valori din spatele numelui nu se modifică, ci din contră, acesta a fost conturat mult mai pregnant și inspirațional.

De aceea, ”EVOLUȚIE” a fost primul cuvânt – cheie de la care a pornit procesul de rebranding. Apoi, în mod natural, echipa de creație a asociat cuvântul ”CULOARE”, acestea fiind definitorii nu doar pentru rolul brandului în viața consumatorilor, cât și diversitatea și capacitatea de inovație constantă a brandului.

„Un renaming pentru o companie atât de prezentă pe piață nu este un lucru simplu. Și, de multe ori, din rațiuni de istorie și importanță, primul reflex este să încerci să înglobezi cât mai multe aspecte ale brandului în noul nume. Dar, după mai multe runde de ideație, am realizat că ceea ce stă la baza brandului este capacitatea acestuia de a evolua și dorința de a aduce culoare în viața tuturor clienților”, spune Daniel Hărmănescu, Group Creative Director WOPA.

“Într-o piață în continuă evoluție, o piață cu jucători puternici, provocarea unui brief de rebranding este dorința oricarui graphic designer și a oricărei agenții de advertising. Pentru EVOLOR, am intenționat să păstrăm istoria de 30 ani, dar să captăm și viitorul companiei. De aici conceptele de Evoluție și Culoare s-au regăsit împreună. În coloristica brandului interpretăm și elemente care țin de naționalism, dar ne asigurăm și că, overall, brandul funcționează la nivel internațional, completează Alexandru Lăzăreanu, Head of Design în cadrul WOPA.

Evoluție, dinamică, cucerire de noi piețe

În 2023, compania continuă procesul de extindere la nivel național, început din 2022, în segmentul de retail tradițional. Până în prezent, produsele EVOLOR au ajuns pe rafturile celor mai mari magazine de tip Do It Yourself precum Dedeman și Leroy Merlin, iar de curând, compania a semnat un acord comercial și cu rețeaua Brico Depot. Mai mult, EVOLOR a început și extinderea pe piețele externe, semnând un prim export către Republica Moldova, o piață în plină dezvoltare. Republica Moldova reprezintă o oportunitate pentru EVOLOR, având în vedere premisele de dezvoltare ale țării și prezența mai multor producători din Ucraina, concentrați în prezent pe planurile de reconstrucție ale țării aflate la Nord de România.

Suplimentar, compania are în plan să își eficientizeze activitățile operaționale, atât prin extinderea capacității de stocare, investind într-o facilitate logistică suplimentară, cât și prin implementarea unui proiect care vizează construirea unui parc fotovoltaic, pentru a reduce dependența energetică.

Nu în ultimul rând, cifrele companiei confirmă evoluția și necesitatea de repoziționare a brandului: EVOLOR a raportat un volum de business de 17,6 milioane RON în primele 3 luni ale anului 2023, în creștere cu 46% față de primul trimestru al anului trecut.

About EVOLOR

With a 30-year presence on the market, EVOLOR was founded in 1993 under the name Sarcom and, since October 2021, it is owned by ROCA Industry holding, specialized in the construction materials segment. With a market share of 8%, the company sells a wide range of products (washable interior and exterior paints; decorative plasters; enamels, varnishes, primers - both water-based and in organic solvents; thinners and complementary products; pigments superconcentrates). The company's best-known brands include Sticky and Coral.

About ROCA Industry

ROCA Industry, listed as of January 2021 on the AeRO market of the Bucharest Stock Exchange under the symbol ROC1, owns, directly and indirectly, a number of 7 companies - performers in their specific sectors of activity: BICO Industries (the largest producer of fiber mesh glass from CEE and in the top 5 European manufacturers), Sarcom – currently EVOLOR (one of the biggest players in the paint and varnish industry), Eco Euro Doors (the largest Romanian manufacturer of doors for residential construction), Dial (producer of metal wire products), as well as fiberglass producers Terra, Europlas and Iranga Technlogijos through BICO Industries.